In data de 27.07.2020, Consiliul Local (de la acea data) al comunei Ulmi a adoptat „Proiectul de Hotarare privind incheierea unui protocol de colaborare in vederea initierii procedurii de elaborare PUZ de introducere in intravilan a suprafetei de 86.627 mp, situate in tarlaua 51 parcela 82/1, avand destinatia zona industriala/de servicii profesionale cu dotari complementare”.
In Hotararea adoptata de Consiliul Local de la acea vreme se spune ca se tine cont de nota de fundamentare privind PUZ si de studiul de oportunitate. Aceste documente nu se afla publicate pe site insa le vom cere.
Prin Hotararea mai sus mentionata se proba protocolul de colaborare dintre comuna Ulmi si SC ARGE COM IMPEX SRL (devenita ulterior CLASS BETON AGREGATE SRL) si se mandateaza primarul sa incheie si sa semneze in numele si pentru comuna Ulmi acest protocol.
Am fost prezenti la acea sedinta si Cristian Enache a intrebat ce se va construi pe acel teren transformat in „zona industriala”. Schimbul de replici a fost dupa cum urmeaza:
Consilierul PSD, Stefan Cristian: nu stam noi sa intrebam investitorul ce face!
Cristian Enache: nu am nimic impotriva sa fie zona industriala, ar fi bine pentru comuna, pentru locurile de munca. Dar daca face o gropa de gunoi, de exemplu, ce facem?
Consilierul PSD Stefan Cristian nu a mai raspuns nimic, vizibil iritat de intrebarile primite.
Cum este posibil sa votezi ceva despre care pretinzi ca nu stii nimic?!? Cum poti sa votezi un proiect si sa nu te intereseze ce impact are acel proiect asupra comunei si asupra cetatenilor pe care se presupune ca ii reprezinti in Consiliu??
Ieri, reprezentanti ai Aliantei PNL-USR-PLUS au fost pe teren sa vada la fata locului ce se construieste acolo. Am descoperit ca au inceput lucrarile la cea mai mare balastiera din comuna Ulmi. Era de asteptat, avand in vedere ca firma cu care primarul comunei a semnat protocolul are ca obiect de activitate FABRICAREA BETONULUI si PRODUCTIA DE AGREGATE (nisip si pietris). Noi ne intrebam care este oportunitatea aprobarii unei astfel de investitii, avand in vedere ca in zona sunt deja mai multe balastiere. Satul Icoana va fi cel mai afectat de aceasta balastiera, panza freatica se va ridica si mai mult decat este deja, producand infiltratii si inundarea pivnitelor. De asemenea, exista riscul de contaminare a apei din cauza ca nivelul panzei freatice va ajunge la haznale; in aceasta situatie, apa nu va mai fi potabila.
Cerem Primariei comunei Ulmi publicarea protocolului semnat de primarul comunei si Class Beton Agregate (SC ARGE COM IMPEX SRL la vremea semnarii actelor). Dorim ca cetatenii sa stie ce prevede acel protocol si daca sunt beneficii aduse comunei.Am atasat acestei postari cateva poze facute de noi in cursul zilei de ieri.